Măști

Atâția oameni ce pretind
Că trăiesc fiind ei înșiși,
Când de fapt se trezesc fiind
Capturați, înlănțuiți și închiși.

Pradă unor emoții
Pe care și le reneagă,
Vrând să le șteargă
Fără să le-nțeleagă.

Cu frică de ceilalți,
Ne izolăm între ziduri,
Creându-ne-n suflet și-n minte
Întuneric și viduri.

Punem la suflet prea mult
Păreri nefondate și critici,
Ele fiind lanțurile
Ce ne leagă de frici.

Uităm cum să trăim
Și să ne bucurăm de ce suntem;
Ne ucidem spiritele,
Fiind prinși în sistem.

Simulăm fericirea și suntem actori,
Ce pretind că trăiesc, dar joacă un rol;
Schimbăm personalități ca pe șosete
De parcă am fi lipsiți de control.

Atunci când vorbim între noi
Nu mai vedem chipuri… ci măști;
Măști albe, reci și frumoase,
Menite s-ascundă suflete stoarse.

Totul în jur suspină și tace;
Încă mă-ntreb cu ce-avem de-a face…
Cu fantome golite de suflet și viață?
Sau cu oameni ce-au uitat să trăiască?

 

Toată lumea poartă măști…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s