Momentul în care frigul te ia prin surprindere și ai nevoie de puțin ajutor pentru a-i face față

De aproximativ doi ani lucrez în cadrul unei multinaționale, iar munca, efortul și perseverența m-au ajutat să fiu promovat într-un timp destul de scurt, iar șefii au o părere foarte bună despre mine. Tocmai din acest motiv mi s-a încredințat o sarcină importantă.

Zilele trecute, am aflat că vom avea un nou coleg la birou pe nume Mike. Acesta a crescut în Egipt, iar acum a luat decizia de a se muta în România, transferându-se la multinaționala la care lucrez. Iar mie mi s-a oferit sarcina de a-l întâmpina la aeroport și de a-l ajuta să se adapteze în noua țară.

Dimineața următoare, am pornit către aeroport. Sistemul de încălzire al mașinii este stricat, așa că mă îmbrac cât de gros pot, ținând cont de faptul că afară sunt -5 grade.

După ce am ajuns la aeroport, am așteptat aproximativ o jumătate de oră, până ce Mike și-a făcut apariția. Am făcut cunoștință, apoi am observat la el un detaliu extrem de ciudat și de îngrijorător, anume că este îmbrăcat într-o pereche de blugi și o cămașă cu mâneci scurte, în ciuda vremii de afară. Am încercat să-i explic, în engleză, că este foarte frig și că vestimentația sa nu este una potrivită pentru această vreme, însă nu m-a înțeles. Și asta nu pentru că nu știe engleză, ci pentru că nu înțelege la ce mă refer. E clar că nu este familiarizat cu clima din România.

În cele din urmă, am plecat de la aeroport, iar în mașină, Mike a început să tremure, semn că a înțeles probabil la ce mă refeream. Ajunși în sfârșit la mine acasă, eram hotărât să-l ajut pe noul meu coleg de muncă să se obișnuiască cu iernile din România, iar pentru asta avea mai întâi nevoie de hainele potrivite. După mai multe discuții, acesta mi-a spus că bugetul pe care l-ar putea acorda este de până în 2000 de lei. Astfel că am intrat rapid pe Answear.ro și i-am creat câte o ținută pentru fiecare zi a săptămânii.

Luni

Pentru prima zi a săptămânii, am ales un pulover bej, în valoare de 120 de lei, o pereche de jeanși în valoare de 140 de lei, o pereche de ghete negre de 260 de lei și o geacă în valoare de 200 de lei.

 

Marți și Miercuri

Pentru zilele de marți și miercuri am păstrat aceeași geacă și aceleași ghete, însă am ales o pereche de pantaloni în valoare de 90 de lei și un pulover galben în valoare de 75 de lei.

 

Joi și Vineri

În aceste zile avem deseori ședințe cu șefii și cu directorii, așa că am optat pentru un stil ceva mai elegant: o pereche de pantofi (200 de lei), pantaloni eleganți (180 de lei), cămașă (240 de lei) și palton (315 lei).

 

Sâmbătă și Duminică

În weekend avem libertatea de a reveni la stilul casual, așa că am ales să folosim obiectele vestimentare dedicate zilelor de miercuri și marți.

Iar cu banii rămași, am decis să cumpărăm un portofel pentru bărbați în valoare de 180 de lei.

large_img_669667

Astfel, Mike este pregătit să facă față iernii, având un outfit personalizat și potrivit vremii de afară.

Această poveste este una fictivă și a fost scrisă pentru Proba 28 (și ultima) a concursului SuperBlog 2019.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s