Trandafirii sunt roșii, bijuteriile sunt povești

pexels-photo-415350
sursă foto: pexels.com

Majoritatea persoanelor consideră meseria de bijutier ca fiind una banală. În cei zece ani de carieră, m-am obișnuit deja cu astfel de opinii, astfel încât am ajuns să le ignor. Eu îmi consider profesia interesantă și, în fiecare zi, vin cu mare plăcere la muncă. De asemenea, foarte mulți oameni se raportează la bijuterii ca fiind simple obiecte și se gândesc doar la prețul lor. Însă eu consider că fiecare bijuterie are o poveste aparte și deține o întreagă încărcătură emoțională a proprietarului.

Întâmplarea de acum un an mi-a demonstrat încă o dată că am dreptate. Mă aflam la amanet la fel ca în oricare zi, așteptându-mi clienții. În timp ce făceam inventarul bijuteriilor, și-a făcut apariția o femeie aflată în jurul vârstei de treizeci de ani, cu părul negru și ochii de un albastru intens.

— B-bună ziua! mi-a spus ea cu un glas tremurat.

— Bine ați venit! am întâmpinat-o eu. Cu ce vă pot ajuta?

Părea că ezită, iar fața ei tristă și ochii ei roșii mi-au transmis faptul că urma să plângă. Oare ce i s-a întâmplat? m-am întrebat eu în acel moment. În cele din urmă, aceasta a început să vorbească:

— Vreau să amanetez acest inel, mi-a spus ea în timp ce a scos din geantă un inel de aur  în formă de trandafir. Cât îmi puteți da pe el?

Mi l-a dat și l-am analizat cu atenție. Părea a avea o vechime de cel puțin cincizeci de ani, iar acest detaliu, în raport cu faptul că era făcut în întregime din aur, îi sporea cu mult valoarea. Înainte să-i pot da un răspuns, tânăra a izbucnit în plâns. Am încercat să o liniștesc și am întrebat-o care era problema. În cele din urmă, mi-a povestit faptul că acel inel avea o valoare sentimentală foarte mare pentru ea, deoarece aparținuse mamei ei, însă era nevoită să renunțe la el din cauza problemelor financiare cu care se confrunta în ultima vreme.

— Domnișoară, calmați-vă, totul o să se revolve, am încercat eu să o liniștesc. În cazul în care chiar aveți nevoie de bani, putem face în felul următor. Dumneavoastră îmi lăsați inelul, iar eu vă voi da exact atât cât valorează. Între timp, veți plăti o dobândă lunară, iar după ce vă veți rezolva problemele financiare, puteți veni înapoi după el. Este bine așa?

Mi-a mulțumit pentru amabilitate, mi-a lăsat inelul, i l-am plătit, apoi a plecat. Îmi părea nespus de rău pentru ea, mai ales că am întâlnit foarte multe persoane care au fost nevoite să-și amaneteze amintirile din cauza problemelor financiare. Însă nu aveam ce să fac. Puteam doar să sper că totul o să fie bine.

***

Șase luni mai târziu, am primit o vizită la locul de muncă din partea lui Josh, cel mai bun prieten al meu.

— Văd că nu ai de gând să renunți prea curând la afacerea asta, mi-a spus el în glumă.

— Niciodată nu am luat în calcul o astfel de variantă, i-am răspuns eu. Ia zi, te ajut cu ceva?

— De fapt, chiar pentru asta am venit. Vreau să-i iau un cadou logodnicei mele.

— Trebuie să știi faptul că majoritatea bijuteriilor sunt din argint.

Și, zicându-i acestea, i-am prezentat câteva dintre ele, insistând mai mult asupra brățărilor charm.

— Nu știu ce să zic, nu prea sunt stilul ei, m-a informat el.

— Ok, poate că îi plac colierele de argint sau cerceii lungi de argint, i-am sugerat.

Eu vorbeam în continuare, însă el mă ignora. Atenția îi fusese captată de un inel de aur în formă de trandafir. Îmi aminteam perfect de femeia care îl amanetase.

— Mă tem că nu se poate, i-am spus apoi am început să-i explic de ce.

Însă lui nu-i păsa. Își dorea cu orice preț inelul acela pentru logodnica lui. Și aș fi vrut din tot sufletul să i-l pot vinde, însă m-aș fi simțit vinovat față de cea care l-a amanetat. Apoi m-am gândit mai bine și mi-am dat seama de faptul că nu își mai plătise dobânda de vreo două luni. Probabil că și uitase de el. Sau poate că stătea din ce în ce mai prost cu banii. Totuși, nici eu nu îmi permiteam să o aștept. Contractul spunea clar că, dacă nu își va plăti dobânda, bijuteria va intra în posesia amanetului. Așa că, deși am ezitat puțin la început, am decis să-i vând inelul prietenului meu.

***

Două luni mai târziu, Josh m-a invitat la nunta lui. Se pare că el și logodnica lui s-au mișcat destul de repede. În fine, atâta timp cât se iubesc, asta este tot ce contează.

În cele din urmă, am ajuns la petrecere. Am fost întâmpinat de către Josh și de… logodnica sa.

— Ea e Rosa, mi-a prezentat-o el.

La început, credeam că imaginația îmi joacă feste. Apoi, după o analiză mai atentă, mi-am dat seama că soția celui mai bun prieten al meu este însăși domnișoara care a venit la mine în urmă cu șapte luni pentru a-și amaneta bijuteria din cauza problemelor financiare. Avea același păr negru și aceeași ochi de un albastru intens, plini de emoție. Față de cum am văzut-o prima dată, acum era fericită. Purta inelul de aur în formă de trandafir pe care Josh l-a cumpărat de la mine. Același inel care i-a aparținut mamei ei.

f8901dc5b73410c388dbb78920b2c750
sursă foto: Pinterest

Rosa (ce coincidență, numele i se potrivește cu inelul) m-a recunoscut și mi-a zâmbit larg, apoi am făcut cunoștință.

***

La câteva zile după nuntă, Josh și Rosa mi-au relatat întreaga poveste a acestui inel și emoția pe care ea a avut-o în momentul în care Josh i-a dăruit nu orice inel, ci pe cel care i-a aparținut mamei ei. Ea nu mai avusese bani să plătească dobânda, așa că se resemnase și renunțase. Iar el nu a avut nici cea mai mică idee despre toată această întâmplare. A cumpărat inelul din pur instinct. Le-am spus și eu partea mea de poveste. Iar după tot ce s-a întâmplat, noi trei am renunțat să mai credem în coincidențe. Destinul are un plan special pentru fiecare. Inclusiv când vine vorba despre obiectele pe care le prețuim atât de mult și pe care le credeam pierdute.

Cum am spus și la început, povestea Rosei m-a făcut să-mi amintesc cât de mult îmi iubesc meseria de bijutier și cât de valoroase sunt, de fapt, bijuteriile. Nu mă refer la bani, ci la amintirile pe care acestea ni le transmit cu privire la cei dragi. Pentru Rosa, respectivul inel are o încărcătură emoțională deosebit de puternică. Prima dată, l-a primit de la iubita sa mamă. Apoi, de la cel cu care urmează să-și împartă restul zilelor.

Așadar, sfatul meu este să vă prețuiți mai mult amintirile, indiferent de ce natură ar fi ele.

IMG-20190728-WA0013

Acest articol a fost scris pentru Proba 9 a concursului SuperBlog 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s