Îngerii cu aripi negre

Lumea asta este populată, în mare parte, de așa-ziși îngeri albi. Ei conduc tot ce e în jur, ei stabilesc ce e bine și ce e rău și tot ei oferă societății modelul unei „vieți împlinite”, model ce trebuie adoptat de toată lumea. Îngerii albi sunt considerați ca fiind „lipsiți de păcate”, iar numeroasele greșeli pe care aceștia le fac sunt trecute ușor cu vederea și ascunse sub preșul murdar al acestei lumi.

Apoi mai sunt îngerii cu aripi negre și suflete stinse. Foarte puțini la număr. Nimănui nu-i pasă de ei. Sunt proscrișii societății, deși nu au greșit nimănui cu nimic. Atrag ura celorlalți oriunde ar merge, din cauza simplului fapt că sunt diferiți.

Îngerii negri sunt lipsiți de puteri. În majoritatea cazurilor, nu pot lua decizii nici măcar pentru ei. Încearcă să treacă prin viață cât mai neobservați cu putință, încercând pe cât posibil să nu atragă atenția îngerilor albi. Chiar dacă singurul lucru pe care și-l doresc este să fie fericiți, la fel ca toți ceilalți.

Cum recunoști un înger cu aripi negre? Ei bine, unii dintre ei sunt ființe retrase, care nu-și doresc altceva decât să fie lăsate în pace. Alții au o viață socială activă, zâmbesc mult, râd mult, însă asta doar la exterior, căci în interior… au sufletul uscat și stins. Unii fac pauze în vorbire sau evită unele întrebării, iar alții se pricep de minune să mintă, căci sunt nevoiți să o facă zi de zi.

Dar, în general, nu prea ai cum să recunoști un înger negru. Pentru că îngerii negri sunt considerați ca fiind păcătoși. Iar păcătoșii sunt nevoiți să poarte măști.

Blestemate fie penele mele negre!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s