Gânduri cu ocazia Centenarului

Salutare și la mulți ani tuturor românilor!

A trecut și momentul mult așteptat, anume Centenarul Marii Uniri, 100 de ani de România. Acest articol ar fi mers mai bine pe 1 decembrie, dar nici acum nu este prea târziu pentru câteva precizări cu privire la ce se întâmplă în acest moment cu România.

Iar în această perioadă, o singură frază a dăinuit pe buzele românilor, anume: „Sunt mândru că sunt român!”. De unde toată această mândrie din moment ce, în tot restul anului, ne plângem de România?

România este considerată nașpa din foarte multe motive: lipsa autostrăzilor, sistemul de învățământ învechit, lipsa condițiilor din spitale, s.a.m.d. Pe scurt, România este o țară subdezvoltată, plină de hoție și de corupție. Și știți ce mă frustrează cel mai tare? Faptul că aceste probleme pot fi rezolvate, dar noi preferăm fie să închidem ochii, fie să fugim de ele.

Problema noastră cea mai mare este nepăsarea. De fiecare dată când vedem că ceva greșit se întâmplă în țara asta, preferăm să trecem peste, spunând: „Meh, dar cu ce mă afectează pe mine?”. Ba uite că te afectează. Și tu ești cetățean al acestei țări. Și tu vei avea de suferit de pe urma incompetenței celor care ne guvernează.

Alt tip de răspuns este: „Eu nu am nicio putere să schimb asta”. Ba sigur că ai! Cu toții avem. Singura condiție este să fim mulți și uniți, ceea ce este destul de greu în momentul ăsta. S-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire. Doar că, în prezent, suntem mai divizați ca niciodată. Pe scurt, ne purtăm pică unii altora fără niciun motiv. Lăsăm diferențele de viziune să ne despartă și, în loc să construim ceva frumos împreună, preferăm să provocăm certuri și să ne punem bețe în roate unii altora.

România este o țară frumoasă, cu peisaje frumoase, tradiții frumoase, o limbă frumoasă și o istorie bogată. Iar posibilități de dezvoltare avem, doar că lenea și nepăsarea colectivă ne împiedică să avansăm.

Iar dacă decidem ca, în continuare, să ținem ochii închiși, ne vom duce de râpă. Și e păcat, pentru că tot mai mulți oameni cu potențial aleg să plece din țară, scârbiți de tot ce se întâmplă aici. Dacă lucrurile continuă să meargă în felul ăsta, nu va mai rămâne nimeni, iar România va dispărea ușor-ușor.

Eu îmi doresc din tot sufletul să rămân și să trăiesc în continuare în România. Refuz să-mi pierd speranța cu privire la un viitor mai bun și sunt convins că, dacă ne vom trezi la timp și ne vom implica suficient de mult, lucrurile vor evolua în bine.

Te mândrești că ești român? Dovedește! Informează-te și implică-te atât în viața politică, cât și în viața de zi cu zi.

Aștept părerile voastre în secțiunea de comentarii. Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s