Ultimele impresii despre Spring SuperBlog 2018

Bine v-am (re)găsit!

După cum unii dintre voi știți, la începutul lui martie, am luat decizia de a participa la Spring SuperBlog 2018, competiția de blogging creativ. Despre cum a decurs competiția am vorbit în articolul precedent. Acum voi vorbi mai mult despre rezultate.

Nu voi detalia fiecare probă. În general, am avut parte de note cuprinse între 82 și 95 de puncte, iar locul meu în clasamentul final este 38 din 137 de bloggeri.

Probabil că aș fi putut mai mult, cine știe? Tot ce pot să spun este că sunt foarte mulțumit de rezultat. Fiind la a doua participare (și prima în care reușesc să ajung finalist), locul 38 reprezintă pentru mine o treaptă care mă aduce tot mai aproape de poziția pe care mi-o doresc. Nu mă refer neapărat la locul 1 din cadrul competiției, ci la evoluția mea ca blogger. Pentru că da! SuperBlog asta face. Te ajută să te depășești pe tine însuți în ceea ce privește bloggingul.

Această competiție m-a învățat ce înseamnă răbdarea și perseverența. M-a învățat că doar prin muncă poți ajunge acolo unde dorești și că nu este un capăt de țară dacă nu primești nota la care te aștepți.

Mi s-a părut interesant să mă întrec și cu alți bloggeri mai mari sau mai mici decât mine. Mă refer la stadiul de evoluție, nu la vârstă. (Oricum, cred că am fost singurul minor din competiție.)

Cum am mai spus, mă declar mulțumit de cum a decurs competiția. Voi mai participa? Depinde. Timpul va decide. Totuși, sper că voi avea curaj și că mă voi aventura și în ediția de toamnă.

Până atunci, le sunt recunoscător organizatorilor și sponsorilor, căci cu ajutorul lor, bloggerii care se află la început de drum au șansa de a se afirma în această minunată competiție. Felicitări și bloggerilor participanți și mai ales finaliștilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s