Colectăm și reciclăm pentru o lume mai eco

Acest articol a apărut ca urmare a provocării lansate de casutaoliviei.ro și este un prilej de a dezbate un subiect foarte important în zilele noastre.

Este vorba despre reciclare. Și cum România este pe ultimul loc în Europa la acest capitol, nu ar fi rău să ne preocupăm mai mult de acest subiect. În momentul de față stăm cam prost cu asta. Am reușit să reciclăm doar 6-7% din deșeuri, extrem de puțin.

E de datoria noastră ca până în 2020 să intrăm în rând cu lumea și să reciclăm cel puțin 50% din deșeuri. Cam greu în lipsă de informare, dar nu imposibil. De fapt, e chiar ușor atâta timp cât știm ce presupune acest lucru.

Înainte de a vă vorbi despre metodele de reciclare și avantajele acestora, zic să aruncăm un ochi peste modul în care otrăvim mediul înconjurător. Știu, sună trist, dar ca să putem face ceva, trebuie mai întâi să conștientizăm adevărul.

1. Plasticul

Cu toții știm că plasticul se descompune foarte greu (sute de ani). În tot acest timp, acesta eliberează chimicale periculoase în sol și ape, afectând atât viețuitoarele terestre, cât și pe cele acvatice. În plus, odată cu înaintarea procesului de descompunere, eliberează metan, un gaz ce amplifică efectul de seră și favorizează încălzirea globală.

2. Hârtia

Acest material nu poluează natura, căci este biodegradabil și se descompune repede. Problema reală cu aruncarea hârtiei este faptul că în loc să o reciclăm, o irosim și suntem nevoiți să recurgem la defrișări. În lipsa copacilor, cantitatea de oxigen scade, iar cea de dioxid de carbon crește. Astfel, ajungem iar la încălzirea globală.

3. Sticla

Știm cu toții cât de tăioasă și de periculoasă poate fi sticla spartă. Câți dintre voi nu v-ați tăiat în ea? Imaginați-vă cioburi aruncate peste tot în natură. Animalele se pot răni cu ușurință în ele.

Acum ne-am lămurit. Aruncarea acestor deșeuri, și nu numai, este foarte nocivă pentru mediul înconjurător. Pentru toate acestea avem doar o soluție: RECICLAREA.

Cea mai simplă metodă de colectare selectivă a deșeurilor o reprezintă pubelele special amenajate, cum sunt cele de mai jos.

Din păcate, nu avem foarte multe astfel de pubele în țară (unde locuiesc eu nu există). Soluția ar fi, bineînțeles, amplasarea acestor containere pe fiecare stradă din țară. Dar acest lucru nu este suficient atâta timp cât oamenilor le lipsește simțul reciclării și aruncă gunoaiele la întâmplare, în recipientele nepotrivite. Aceștia ar trebui îndrumați și informați cu privire la pericolul deșeurilor.

În școli ar trebui să se predea ecologia la modul cel mai serios, astfel încât oamenii să știe de mici ce înseamnă aruncarea la întâmplare a deșeurilor și că poluarea ne poate afecta pe noi prin aerul pe care îl respirăm, prin apa pe care o bem și prin alimentele pe care le consumăm. Așadar, putem spune că poluarea este un act de sinucidere. Chiar dacă în prezent nu putem simți acest lucru, în viitor ne va afecta.

Să nu credeți că reciclarea ne îngreunează viața. E chiar ușor să reciclezi, ba chiar ne ușurăm existența. Cum așa? Prin reciclare nu doar că protejăm natura și tot ce ne înconjoară, dar economisim banii și resursele naturale, resurse care în cele din urmă se vor termina. Reciclând plasticul, economisim resursele de petrol, așa că nu va mai fi nevoie să forăm ca până acum. Reciclând hârtia, micșorăm numărul defrișărilor ce au loc anual, deci nu va mai fi nevoie să ne obosim tăind așa de mulți copaci.

Ce putem face noi zilnic pentru a favoriza reciclarea:
– să sortăm gunoaiele și să le punem în pubelele potrivite;
– să nu mai aruncăm la întâmplare ambalajele, hârtiile sau alte deșeuri;
– să refolosim recipientele din plastic, metal și sticlă;
– să păstrăm cutiile de carton deoarece acestea ne pot fi utile la depozitarea bunurilor;
– să renunțăm la pungile de plastic și să utilizăm sacoșele din pânză.

Prin urmare, procesul de reciclare este plin de avantaje. Trebuie doar să conștientizăm acest lucru.

2 gânduri despre „Colectăm și reciclăm pentru o lume mai eco

Lasă un răspuns la casutaoliviei.ro Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s