Scrisoare către Moș Crăciun

Sursă foto: pexels.com

Dragă Moșule,

Întâi vreau să încep prin a te întreba câte ceva despre tine. Ce mai faci? Cum mai ești? Îți merg toate bine? Mereu îți cerem câte ceva, dar niciodată nu ne interesăm de starea ta.

Acum, după ce mi-ai răspuns la întrebări, vreau să trec direct la subiect. Nu mai are rost să-ți zic cât de bun sau cât de rău am fost anul acesta, căci se presupune că le știi pe toate, așa că rămâne între noi ce am făcut bine și ce am făcut greșit.

Îmi amintesc cu drag anii copilăriei în care îți ceream tot felul de jucării, ca orice copil de altfel. De cele mai multe ori, ai avut grijă ca de pe lista mea de dorințe să nu lipsească nimic, făcându-mi o copilărie frumoasă, spre deosebire de cea a altor copii mai puțin norocoși decât mine.

Acum nu știu dacă s-ar mai cuveni să-ți cer jucării. La urma urmei, am alte griji acum. Dar dacă nu-ți mai cer jucării, atunci de ce îți mai scriu?

Cum spuneam, nu o să-ți mai cer jucării, dar nici alte bazaconii cum ar fi telefoane, mașini s.a.m.d. Nici sănătate nu îți voi cere, cum obișnuiesc alții, căci este de datoria mea de a avea un stil de viață cât mai sănătos. Nu îți voi cere nici noroc, căci norocul ți-l faci cu mâna ta.

Dar atunci ce? Ei bine, cred că ți-ai dat seama până acum ce îmi doresc. Dacă poți, dă-mi, te rog, ce a fost cândva al meu. Redă-mi anii inocenți și lipsiți de griji ai copilăriei! Nu știu cât de mult voi reuși să îmi păstrez sufletul neatins în lumea perfidă în care trăim, așa că am nevoie de ajutor.  Dacă nu pot rămâne tânăr în ceea ce privește vârsta biologică, măcar sufletul să-mi rămână ancorat în lumea frumoșilor ani ai copilăriei lipsite de griji și de responsabilități. Iar eu, rămânând doar un copil, vreau să cred în continuare în tine și în faptul că exiști, acolo, undeva, pentru a face copiii din întreaga lume fericiți.

Așa că, te rog, ajută-mă să rămân un copil, și nu doar pe mine, ci pe toți ceilalți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s