Nepăsarea face victime

Întâi a fost incidentul din Colectiv…

Mulți tineri au murit atunci. Au plecat cu gândul de a petrece o seară frumoasă, dar din cauza neglijenței atât a patronilor, cât și a autorităților, s-a întâmplat o nenorocire care a îndoliat o întreagă țară.

Oamenii s-au revoltat, autoritățile au luat măsuri. Desigur, aceste lucruri s-au întâmplat pe moment, după care ne-am cufundat într-o mare nepăsare.

Acum a fost crima de la metrou…

Câți oameni nevinovați trebuie să mai moară ca să se schimbe ceva?

Suntem înconjurați de nepăsare. Pe străzi umblă tot felul de nebuni, dar nimănui nu pare să-i pese. Dacă i-ar fi păsat cuiva (mă refer la autorități), acea femeie n-ar mai fi umblat de capul ei și n-ar mai fi produs acea nenorocire.

Mai este nevoie să mai zic și de lipsa paznicilor (care sunt absolut necesari) din stațiile de metrou? Se presupune că trebuie să circulăm liniștiți. Se presupune că suntem apărați. Din păcate, doar se presupune…

Ca să nu mai spun că suntem niște egoiști. Fie că suntem în metrou, fie pe stradă, dacă vedem astfel de cazuri le întoarcem nepăsători spatele. Sau, în cel mai rău caz, privim toată scena așezați confortabil pe scaune de spectatori. Eventual, mai și filmăm ce se întâmplă pentru rețelele sociale.

Poate că nu ne afectează cazul în mod direct. Nu o cunosc pe femeia care a murit, dar nu pot să nu simt măcar un strop de părere de rău pentru ea. În primul rând, pentru că sunt om și prețuiesc viața, mai ales că este vorba de o persoană nevinovată. În al doilea rând, pentru că mă îngrozesc când mă gândesc că aș fi putut fi eu sau un apropiat de-al meu. Câți dintre noi nu folosim metroul zilnic? Putea să fie oricine altcineva în locul victimei.

Toate acestea se întâmplă din cauza nepăsării cetățenilor, dar mai ales a autorităților. Cazurile de genul o să continue. Se vor opri atunci când vom (re)dobândi bunătatea și simțul datoriei. Până atunci…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s